Sunt milioane de români care au fost nevoiți să plece de acasă, în străinătate, pentru a le oferi celor dragi o viață mai bună. Din păcate, odată cu această alegere vin și sacrificiile – momente importante de la care ei lipsesc: prima zi de școală, aniversările sau micile bucurii ale vieții.
Pentru ei, prin proiectul, Trimite iubire de acasă, ne-am propus să îi aducem puțin mai aproape de cei lăsați acasă. ❤️
Alături de prietenii noștri de la SOS Satele Copiilor am spus povestea unei familii pentru care începutul anului școlar a fost un moment important trăit la distanță. O mamă care a fost nevoită să își lase în urmă familia: cei 3 copii și soțul.
Cu ajutorul fotografului, Toma Hurduc și al jurnalistului, Alex Dima, am reușit să surprindem clipele pe care ea nu le-a putut vedea și le-am transformat într-o expoziție emoționantă. Și astfel, am reușit să o aducem puțin mai aproape de casă, de familie.
Prin proiectul, Iubire de acasă, ne-am dorit să scoatem în față românii care au plecat pentru a construi un viitor mai bun pentru cei dragi și prețul pe care îl plătesc pentru asta: distanța. Ne-am propus să transformăm pentru câteva momente această distanță în apropiere și să ducem, peste granițe, emoțiile pe care nu le poți trimite într-un pachet. 😍
Urmărește aici mini reportajul realizat de jurnalistul Alex Dima care a reușit să surprindă atât emoțiile familiei rămase acasă, cât și emoțiile mamei la vederea pozelor în cadrul expoziției realizate în Spania, în Leida, orașul în care ea este plecată la muncă. 😊
Dacă vrei și tu să ajuți, poți să o faci simplu și ușor printr-o donație chiar aici. Banii vor ajunge acolo unde este nevoie de ei, la familiile care au plecat din România pentru o viață mai bună, dar gândul lor este aici, acasă.
BT. Banca ta de acasă.